Cand suntem parinti avem impresia ca repetam lucrurile la infinit, ca nu ne asculta copiii. Ce este de facut atunci cand copilul ne lasa impresia ca nu asculta niciodata ceea ce ii spunem?
Specialistii spun ca repetitia este baza pedagogiei dar si a educatiei. Transa de varsta nu este evocatoare in acest sens, motivele pentru care un copil nu isi asculta parintele sunt multiple si procesul de afirmare al personalitatii pare nesfarsit.
Daca are intre 18 luni si trei ani – copilul se construieste opunandu-se celorlalti. Este varsta la care copilul este mai constient de existenta sa ca fiinta umana si ca persoana distincta, de posibilitatea de a gandi de unul singur si de capacitatea de a gandi de unul singur. Experimenteaza in egala masura puterea limbajului, o mare achizitie la aceasta varsta. A nu asculta intotdeauna face parte din dezvoltarea autonomiei sale. Este atat de importanta incat poate pana sa refuze ceva ce ii place. Una din frazele –cheie ale acestei varste este Eu singur/a.
Cum putem reactiona. Nu trebuie sa sanctionam ceea ce reprezinta, in ciuda parerii tale, un progres daca experienta este bineinteles reusita. Sa urce scarile de unul singur, sa deplaseze un obiect fragil sau greu dintr-un loc in altul reprezinta in egala masura o victorie. Amintestet-ti totusi de ce ai interzis o astfel de actiune. Ii poti spune ca esti mandra de reusita sa dar ca ai prefera ca pe viitor sa faceti acel lucru impreuna deoarece este periculos.
Daca are intre sase si 10 ani – copilul testeaza limitele si se integreaza. La aceasta varsta te intelege foarte bine, poate chiar prea bine. Dar ai in continuare impresia ca uneori ceea ce ii spui intra pe o ureche si iese pe alta. Debordeaza de energie, este interesat de tot. Trebuie sa trasezi limita clara intre ceea ce este voie si ceea ce nu esete voie si sa iti amintesti de exigentele tale cu privire la viata de familie (curtoazie, participarea la sarcinile menajere, respectul spatiului fiecaruia), sa ii impui limite pe care sa te asiguri ca le si respecta.
