Trăim o viață întreagă înconjurându-ne treptat de obiecte, creându-ne o rețea confortabilă de utilități, suveniruri, amprente identitare, altfel spus… un cămin. Este coconul nostru cu multiple valențe: materiale, emoționale, psihologice, spirituale. Treptat, lucrurile din jurul nostru (mobila, cărțile, aparatura, elementele de decor) ajung să-și depășească statutul pur obiectual, să fuzioneze cu ființa noastră intimă, să fie parte din noi, extensii încremenite ale celor mai profunde pulsații interioare. Decorul domestic ce ne înconjoară pas cu pas ajunge să fie puzzle-ul construit treptat, în timp, al propriului portret existențial. Fotoliul care îți cunoaște oboseala la sfârșitul zilei, tabloul mângâiat în treacăt cu privirea, covorul ce păstrează greutatea urmelor atâtor neliniști sau bucurii traversate de-a lungul și de-a latul unei camere și al unei vieți. Toate împreună și fiecare în parte … ești tu. Tu și mărunta, efemera, agitata, de-neînțeles-cruda-minunata-întâmplare care se numește viața ta.
Cărțile, în special, închise cuminți pe rafturi, într-o obstinată, eternă așteptare, știu să spună, în tăcerea lor demnă, cele mai multe povești despre tine: despre trecutul tău, despre visele și înălțările tale, despre aripile lor frânte, despre evadările și consolările tale cu iluzia unor alte lumi, a unor alte vieți, a unui alt eu. Poate acesta este motivul pentru care de cărți te desparți cel mai greu, poate niciodată.
Și vine un moment, un inevitabil, de-nerostit-de-neconceput-imposibil moment în care coconul se destramă brusc, se sfărâmă în bucăți, se prăbușește și își pierde coeziunea, pentru că sufletul care îl crease, care îi conferise coerența, s-a desfăcut ca un fluture de învelișul său și a zburat mai departe. Cei încă rămași în urmă, cei încă protejați drăgăstos de coconii lor efemeri, vor avea grijă ca fragmentele fostului tău eu dispersat în afara ta să reconfigureze, pentru un alt răgaz, modelul unui alt eu.
Despre cărțile lăsate în urmă este greu să vorbești….
Este apăsător. O biblioteca adunată într-o viață de om rămâne, poate, martorul cel mai elocvent al acelei treceri. Ea continuă să străjuiască, într-o neclintită, încăpățânată așteptare, golul creat brusc de dispariția unei vieți. Poate de aceea este atât de straniu, atât de greu, de dificil de descris, sentimentul pe care îl ai când pășești, fizic sau virtual, într-un anticariat, așa cum este cel pe care îl poți găsi la distanța unui click pe www.anticariat-carti.com. Pentru că aici ești cuprins, dintr-o dată, de tăcerea asurzitoare a sutelor de martori ai unor sute de vieți. Pentru că aici ești înconjurat, într-o simultană polifonie, de spectacolul fascinant oferit de fragmente de euri risipite generos. Poate de aceea te fac să tresari cuvintele afișate la intrare: Cumpar Carti Vechi, Cumpar carti de orice fel… Pentru că ele anticipează, discret, tristețea ce însoțește inevitabil sfârșitul unei vieți, al unei povești.
Acest text nu se voia un necrolog… dar cum altfel se poate vorbi despre cărțile rămase în urmă?
